Top 10 Instalatori in Bucuresti

Dupa ani si ani de lucru cu instalatori in Bucuresti, consideram ca suntem in masura sa realizam un top 10 instalatori in Bucuresti, pe care-i enumeram mai jos, nu neaparat intr-o ordine anume.

Top 10 Instalatori in Bucuresti:

Instalatorul Fantoma

Toti au auzit de el, dar nimeni nu l-a vazut! Ba mai mult, se si vorbeste cu el la telefon uneori. Promite ca ajunge sa-ti rezolve problema la instalatie, evident ca nu poate veni seara sau in weekend, deci trebuie sa-ti iei neaparat o zi libera de la munca, apoi dispare ca o fantoma…
De parca n-ar fi existat niciodata. Parca nici numarul de telefon nu mai este activ.
Stai si te intrebi daca totul a fost adevarat sau doar un vis.

Instalatorul Stie Tot (i se spune si Instalatorul Maestru)

E simplu de recunoscut dupa fraza „Cine a lucrat aici?”.
Ar trebui sa-ti fie rusine pentru ca ai lucrat inainte cu alti instalatori si nu cu el!
Acum sta de doua ore in baie si se uita la instalatie ganditor, tinandu-se de barbie. Incearca sa-si dea seama daca se mai poate face ceva dupa ce au lucrat amatori la instalatie.
Ti-e si rusine sa-i spui ca problema ta este la bucatarie.

Instalatorul Important

Cand el vorbeste, tu sa taci! Stie el mai bine!
Esti acasa cand spune el, nu cand poti tu! Iar pentru ca n-ai stiut sa-i explici perfect problema la telefon, acum este si normal sa platesti extra.
Daca nu-ti convine, te si ameninta ca-si ia sculele si pleaca!
Acum du-te sa-i faci o cafea, dar repede, ca n-are timp de prostii.

Instalatorul Certat cu Sapunul

Azi e vineri, iar saptamana trecuta a ajutat un vecin sa demoleze o anexa si inca mai are bucati de caramida-n par.
Erai programata la epilat dar poti anula programarea. Ti-a cazut si parul din nas deja de la miros.
Te uiti la el cum e aplecat sub masca de la bucatarie cu mainile pline de ulei si rugina, apoi cum se intinde si-ti ia stergarul ala fitos de la IKEA si-l face praf, cand tocmai ce i-ai oferit o rola de servetele de bucatarie.
Florile ti s-au ofilit deja.

Instalatorul Demolator

Asculta cu borcanul pe unde curge apa si da cu barosul. Incerci sa-i spui ca nici macar nu la-i chemat tu, dar iti face semn sa taci ca a vorbit el cu administratorul blocului. „Spargem si vedem daca e ceva de raparat sau nu!”
Dupa „inspectie”, partea buna e ca s-a constatat ca nu ai probleme la instalatie. Partea proasta este ca trebuie sa renovezi apartamentul.

Instalatorul Strica Tot

Mai crapa un capac de WC pentru ca-l strange prea tare, mai zgarie un obiect sanitar, sau pune clestele pe bateria ta GROHE cromata si o distruge de noua de-ti vine sa plangi.
„Lasa dom-le ca n-are nimic!” Producatorul este de vina mereu.
Acu’ incearca sa dea cu silicon pe langa cadita de dus careia tocmai i-a distrus garniturile. Se uita cu coada ochiului la tine sa vada daca are loc sa se strecoare catre usa s-o ia la fuga in cazul in care ar incepe bataia.

Instalatorul Stramb

Stai si te gandesti ca nici daca ai fi incercat s-o faci intentionat, n-ai fi putut pune o centrala termica atat de stramb pe perete.
De calorifere nici nu mai vorbim, iar tevile care trec prin camere parca sunt niste serpi facand dragoste.
Se vede pe fata ta mirarea si socul, chiar daca ti s-a uscat gura si nu mai ai cuvinte.
„Care e proble dom-le?” – te intreaba mirat Instalatorul Stramb.

Instalatorul Merge si Asa!

Curge apa calda in rezervorul de la WC? Care e problema? Nu e tot apa?
S-a inversat apa calda cu cea rece dupa ce a schimbat bateria de la dus? Lasa ca te obisnuiesti dupa ce te arzi de cateva ori!
A tras teava prin mijlocul camerei si te impiedici de ea? Pai n-ai zis dom’le ca vrei teava ascunsa!
Hai, ma, ca merge si asa. Ce atatea fite?

Instalatorul Adormit

S-a apucat de martea trecuta sa schimbe robinetul de la masina de spalat.
Ti-e jena sa-i spui ceva ca na, la pret n-a fost rau, plus ca l-a recomandat vecinul de la patru, dar macar de n-ar cere cate un pachet de tigari zilnic.
Acu’ te uiti la el cum sta intins langa masina de spalat in baie.
O fi murit sau doar doarme?

Instalatorul Mai Ieftin

A fost odata la tine cand l-ai chemat prin firma la care lucra si ti-a facut treaba buna. A fost verificat si de un sef.
Dar ti-a lasat numarul de telefon sa-l suni direct pe el data viitoare ca-i mai ieftin in particular, fara factura si chitanta.
Acu’ l-ai chemat sa-ti monteze boilerul care a inceput sa curga si la telefon nu mai raspunde si nici n-ai unde sa reclami.
O fi plecat in Franta? Zicea el ca s-a saturat de Romanica in timp ce dadea cu cheia-n supapa de sens de la boiler.
Apropo de boiler, acu’ cine-l repara?

Daca te-ai saturat de „instalatori de top” si vrei o firma care-ti ofera factura, chitanta si garantie, poti intra pe pagina de contact oricand.

Acest articol este un pamflet, rugam tratati-l ca atare! 🙂